O tara saraca si corupta

„Romania, a poor country of 22 million people, has been desperately trying to overcome a reputation for lawlessness and corruption. Once a magnet for investment among former communist countries, it has fallen into deep recession and has a budget deficit of about €5.3 billion. Unemployment is about 7 percent, compared with 4 percent last year, while economists predict that the economy will contract 8 percent this year after growing 8 percent last year.”

„Romania, o tara saraca cu 22 de milioane de oameni, care incearca cu disperare sa scape de reputatia de tara corupta si dominata de un regim de haos legislativ/anarhie.” Asa este prezentata imaginea Romaniei de unul din cele mai cunoscute ziare din nordul Americii si nu numai.

Probabil sunt partinitori, prost informati si s-au grabit sa faca aceasta catalogare despre noi fara ca macar sa stie unde anume suntem pozitionati pe glob. Si totusi, tind sa cred ca afirmatia aceasta reflecta mai bine decat o oglinda situatia in care se prezinta Romania in momentul prezent. Suntem cu adevarat o tara saraca, coruptia, spagile si micile atentii ne sunt practic induse spre asimilare inca de mici, iar lipsa unui climat legislativ stabil s-a perpetuat din 90 pana in prezent fara nici o jena indiferent de culoarea politica a parlamentelor sau guvernelor postdecembriste.

Suntem ori saraci, ori in pragul saraciei desi tot mai des, in ultimii 4 sau 5 ani, guvernantii, statisticienii si asa numitii analisti economici nu au contenit sa ne anunte cu fiecare ocazie avuta ca ne-au crescut salariile/pensiile. Intr-adevar, desprinse de contextul general acestea s-au marit. In ianuarie 2000 salariul mediu net in Romania era de 172 lei, in timp ce in ianuarie 2009 acesta ajunsese la 1352 lei. In valoarea absoluta cresterea este de aproape 8 ori insa nu cred ca asa trebuie pusa problema. Mai degraba trebuie sa ne intrebam daca resimtim aceasta apreciere prin cresterea puterii de cumparare? sau este doar o crestere corelata cu rata inflatiei? Mai mult, transformat in dolari americani, valoarea salariului mediu net inseamna 482$. Nici mai mult, nici mai putin de 16$ pe zi. Avand in vedere ca banii acestia pot fi cheltuiti pe un mic dejun si un pranz (in unele locuri poate pe o singura cafea) si rationand ca trebuie sa mancam zilnic, inseamna ca un om care traieste dintr-un salariu mediu isi permite „luxul” de a manca 2 mese pe zi. Salariul minim brut pentru angajatii cu studii superioare e stabilit la 1.000 lei deci undeva la 3/4 din salariul mediu. Tradus pe intelesul tuturor, dupa 4 sau 5 ani de studii universitare, ti se garanteaza faptul ca macar 22 din 30 de zile vei avea ce manca.

A opina asupra coruptiei si a interesului reprezentantilor poporului pentru un cadru legislativ sanatos, trainic si propice dezvoltarii economice, e ca si cum am incerca sa raspundem intrebarii Ce a aparut prima data? oul? sau gaina? Aparatul birocratic genereaza, intretine si propaga coruptia iar beneficiile (imediate), si mai ales usurinta obtinerii lor, corup deopotriva bugetari si antreprenori. Inca o dovada in acest sens o reprezinta situatia actuala, premierul Boc a fost demis (de parlament), premierul desemnat nu are o sustinere necesara pentru a fi instalat in functie iar un al treilea premier al majoritatii parlamentare sta pe tusa, pentru ca asa doreste presedintele.

Prea prinsi de disputa orgoliilor, reprezentantii acestor foruri si institutii de conducere, uita cateva lucruri foarte importante: lupta lor pentru putere nu ne tine noua de foame si nu ne plateste facturile, instabilitatea politico-legislativa nu atrage noi investitii sau investitori ci din contra ne pateaza imaginea si asa precara de „tara a lumii a treia”. Insa in loc sa stranga maini si sa consolideze relatii economice in occident/orient, diplomatia si diplomatii, guvernantii si parlamentarii romani prefera sa isi dea cu parerea despre criza politico-economica dar sa NU faca nimic.

Nu trebuie nici sa ne mire, nici sa ne jigneasca, prin urmare, faptul ca suntem priviti si catalogati pe buna dreptate o tara saraca, corupta si in pragul anarhiei.

Read Full Post »

Nu sunt aici pentru a comenta spusele altora

Pus in fata unei intrebari destul de uzuale in media romaneasca: „Cum comentati spusele Presedintelui despre dvs.?”, neamtul sustinut de majoritatea parlamentara a dat un raspuns cat se poate de occidental/civilizat: Nu sunt aici pentru a comenta spusele celorlati despre mine!

Sustin acest fapt avand in vedere faptul ca de cativa ani incoace, ne limitam la a face acest lucru. Comentam faptele, vorbele, realizarile si mai ales greselile altora si, punct. Se prea poate ca aceasta, deja meteahna, sa fie (contra)locomotiva care ne priveaza de la a ne indrepta cu adevarat spre civilizatie, spre spiritul occidental, spre cu adevarat libertate. A devenit un „sport national” si presupune: una bucata moderator (cat mai permisiv si chiar instigator la conflicte lipsite de sens), doi sau trei indivizi „analisti” (in genere fara prea multa competenta) politici/economici si eventual. Pe banda din josul ecranului stau sintagmele arhicunoscute deja Senzational, Exclusivitate, In Premiera insotite de subiectul care face obiectul polemicii in cauza. Se prezinta tema dezbaterii, adica se incepe focul, dupa care asa-zisii analisti nu fac nimic altceva decat sa puna paie pe el.

Intorc subiectul pe toate fetele, il analizeaza pro sau/si contra dar tot ceea ce fac e sa isi exprime o parere, ceea ce poate sa faca oricine altcineva. Incearca sa confere o amploare mult mai mare subiectului decat este cazul, incearca sa polemizeze cat mai mult, sa implice cat mai multe alte persoane in subiect pentru ca si altii sa isi dea cu parerea despre ceea ce au spus sau facut altii.

Nu sustin ca ar fi ceva completamente inutil, deoarece pana la urma polemica este cea care face lumea sa progreseze. Dar ceea ce lipseste cu desavarsire in cazul nostru este polemica lipsita de acte ulterioare. Acte prin intermediul carora sa demonstram ca suntem in stare si de a face efectiv ceva prin noi insine. Vorbim si scriem prea mult, comentam excesiv faptele si spusele altora dar facem prea putin.

De 20 de ani vrem: autostrazi dar in folosinta s-au dat doar 165 km de autobanda, un stadion de fotbal pentru echipa nationala si avem doar un santier in lucru, avem o campioana olimpica la natatie careia ii lipseste un bazin de antrenament, vrem performanta economica dar tintim doar rezultate fara a pune accent pe dezvoltarea si perfectionarea resurselor umane. Vrem sa obtinem bunastarea occidentala dar nu ne uitam cum a fost si este ea construita/mentinuta.

Read Full Post »

Speranta

Orice se poate negocia, mai putin principiile proprii.  Cu gandul asta intampinam, de cele mai multe ori, incercarile altora de a ne convinge de faptul ca trebuie sa imbunatatim ceva in viata noastra. Speram ca vom ramane independenti, ca vom face tot cum stim noi ca e mai bine. Nu ar fi neaparat ceva rau in asta dar din pacate, observ tot mai mult ca, aceasta reactie nu e generata de un efort de gandire. Ci din contra a ajuns sa fie ceva instinctual, o autoaparare a orgoliului supraalimentat.

Marketingul, continua bombardare cu reclame/sfaturi la care suntem supusi in drum spre munca, la munca, in timp ce „ne dam pe net”, schimbam idei pe chat, citim un ziar, ascultam un radio/tv tind sa cred ca ajunge sa isi puna o amprenta mult prea mare asupra comportamentului nostru. De prea multe ori am incercat probabil fiecare dintre noi cele mai bune produse:  „detergentul care scoate cele mai comune 99 de pete” – inconstient suntem ghidati sa credem ca scoate 99 din 100 de pete fara sa mai Gandim ca poate exista 10 mii sau 1 milion de pete; „cel mai ieftin televizor/masina de spalat/frigider” – o fi fiind cel mai ieftin dar este pretul calitatea cea mai importanta a unui produs electronic sau specificatiile sale tehnice, consum de energie, dimensiuni, etc. ; „cea mai mica dobanda la credit”, „cel mai ieftin abonament la net/cablu/telefonie”. Toate sunt cele mai mici, toate sunt cele mai bune, toate sunt doar „pentru tine”. Cel mai impersonal mesaj personal cu care se cucereste lumea. La mintea cocosului si totusi prinde. Iar deasupra tuturor acestor alegeri, sta Speranta ca luam cea mai buna decizie.

E bine sa speri, sa vrei sa crezi in deciziile laute desi cred ca este o diferenta intre a spera si a crede in decizia (rationala) luata. Diferenta aceasta consta in faptul ca, daca omul care crede in decizia sa are (macar) confortul de a fi depus un efort intelectual, mai mic sau mai mare in functie de importanta efectelor viitoare, deci un suport argumentat, omul care spera (si atat) ca a luat decizia potrivita, sta efectiv la mana hazardului. Depinde de firea fiecaruia dintre noi si de caracterul avut. Un om mai puternic va dori sa puna cat mai mult rational in actiunile sale, pentru a-si putea asuma atat succesul cat si nereusita, pe cand o persoana fara o coloana vertebrala suficient de bine conturata va tinde sa „lasa ca sper sa iasa bine”(dar nu fac nimic in acest sens).

Ce-ar fi sa speram cu totii sa o ducem mai bine, fara insa a face nimic in acest sens? Hai sa renuntam la speranta lipsita de o actiune insotitoare.

Read Full Post »